Câteva motive pentru a vizita Costa Adeje

   Principala atracție a stațiunii Costa Adeje este reprezentată de plajele întinse, scăldate fie de ape calme, fie de valuri înalte. Stațiunea își încântă vizitatorii și datorită parcurilor sale tematice, care sunt o adevărată încântare pentru familiile cu copii.  Turiștii care aleg să-și petreacă vacanțele în  Costa Adeje se pot pur și simplu bucura de soare, pot practica diverse sporturi nautice sau se pot relaxa cu o băutură răcoritoare. Cele mai multe dintre plajele stațiunii  Costa Adeje sunt ușor accesibile, astfel că veți putea ajunge la ele fie prin intermediul mijloacelor de transport în comun, cu mașina și chiar pe jos, timp în care vă veți putea bucura și de priveliștile pitorești.  Costa Adeje se bucură în permanență de temperaturi ridicate, în luna august, temperaturile pot depăși 30 grade Celsius, în timp ce în ianuarie, se situează în jurul valorii de 18 grade Celsius. Deși temperatura aerului este destul de ridicată, apa se poate dovedi destul de rece, deoarece are deschidere către Oceanul Atlantic. Turiștii care aleg să petreacă un sejur în  Costa Adeje vor putea descoperi frumusețea mediului subacvatic în timpul unei plimbări cu submarinul. Submarinul se va scufunda la 30 metri sub apă, pentru ca turiștii să poată admira viețuitoare marine fără a fi nevoiți să practice scufundări.  În  Costa Adeje, turiștii vor putea admira și delfini și balene. În acest sens, vor putea alege dintre companiile Royal Delfin și Shognun II. Turiștii vor putea practica și navigație, pentru a putea astfel descoperi pe îndelete frumusețea litoralului din  Costa Adeje. Cu această ocazie, turiștii vor putea descoperi și insule mai puțin cunoscute, unde se vor putea bucura de înot și relaxare fără ca nimeni să-i deranjeze. Turiștii care doresc să petreacă o vacanță încărcată de activități nu pot lua o decizie mai bună decât  Costa Adeje. Spunem aceasta, deoarece aici se vor putea bucura și de sporturi nautice, precum plimbări cu jetski-ul, cu bărcile banană, parasailing și multe altele. Turiștii dornici de ceva mai multă adrenalină pot încerca wakeboarding. În  Costa Adeje, există și câteva plaje extrem de populare în rândul surferilor. În stațiune există și câteva centre care oferă cursuri și organizează excursii de scufundări și snorkeling. 

 Insula Tenerife Costa Adeje poza

   Stațiunea  Costa Adeje este o alegere ideală pentru persoanele care doresc să petreacă un sejur în familie, deoarece oferă multe opțiuni de distracție atât pentru copii, cât și pentru adulți.  Turiștii fie pot opta pentru o zi încărcată de distracție în parcurile acvatice, fie pot petrece timp în natură și se pot apropia mai mult de animale. Siam Park este un parc tematic, în stil thailandez. Parcul și-a propus să aducă în Litoral un mic colțișor al Thailandei. Astfel, pe cuprinsul său veți descoperi clădiri specifice, cu acoperișuri țuguiate din lemn, tobogane cu denumiri asiatice și vegetație luxuriantă. Siam Park are o suprafață de 18,5 hectare, a fost inaugurat în anul 2008, iar în infrastructura sa s-au investit 52 milioane de euro.  Din momentul inaugurării, parcului i-au fost adăugate și alte tobogane.

     Conform Tripadvisor, în anii 2015-2017, Siam Park a fost votat drept cel mai bun parc acvatic din lume. Tower of Power este un tobogan de dimensiuni mari și este un fel de vedetă a parcului. Toboganul va oferi turiștilor senzații extreme, deoarece căderea sa este aproape verticală, de la 28 metri înălțime, cu o viteză de 80 km/h.

     Pe cuprinsul Parcului Siam din Costa Adeje, veți descoperi și un tobogan sub formă de dragon. Imaginea fioroasă a acestuia s-ar putea să vă sperie, însă nu trebuie să puneți prea mult preț pe acest lucru, deoarece distracția este garantată. Aici vă veți distra pe un colac de patru persoane. Un alt tobogan de grup este Vulcanul. Când atracțiile extreme vă vor obosi, puteți încerca și ceva mai relaxant, cum este Mai Thai River, care este cel mai întins râu leneș din lume. Aici, vă veți putea relaxa printre palmieri și flori multicolore. 

    Turiștii care petrec un sejur alături de copii în Costa Adeje nu pot rata Aqualand. Parcul acvatic este într-o stare excelentă, este ușor accesibil atât cu mijloacele de transport în comun, cât și cu mașina. Pe cuprinsul parcului nu există doar atracții acvatice, ci și mai multe localuri în care se poate servi masa, un magazin de suveniruri și o parcare. 

 Insula Tenerife Costa Adeje poza

     Stațiunea Costa Adeje oferă și activități ceva mai potolite.  Turiștii vor descoperi în stațiune unul dintre cele mai bune terenuri de golf din lume. În plus, terenul de golf cu 18 găuri oferă priveliști senzaționale asupra Oceanului Atlantic.  Dacă am văzut că în timpul zilei vizitatorii stațiunii Costa Adeje se pot bucura de o mulțime de activități, să știți că distracția se poate prelungi până târziu în noapte. La lăsarea serii, stațiunea devine și mai animată, iar barurile și pub-urile sale se umplu cu turiști.  Turiștii care doresc să se bucure de o noapte memorabilă pot lua cu asalt Barul Sf. Eugen. Atmosfera de aici este extrem de plăcută, iar turiștii vor putea să danseze, să socializeze și să joace biliard.  The Pub oferă o atmosferă relaxantă, perfectă pentru a vă încheia o zi de vacanță. The Pub este un local popular în rândul localnicilor, însă veți întâlni și turiști. Moonlight Bar oferă oaspeților săi priveliști spectaculoase către portul din Costa Adeje, karaoke și cocktail-uri delicioase. 

 Insula Tenerife Costa Adeje poza